My ups and downs

Viata e dragut organizata pe capitole, impartita fiind in elemente clar definite. Atat ca aceasta definire devine clara abia la final – final imposibil de prevazut.

Se intampla sa incepi unul nou cu entuziasm si idealism in gand, dar ajungi la un moment dat sa te lovesti de un morman de obstacole. Obstacole care sunt, din pacate, de o natura mult mai profunda decat cea simpla, procedurala, fizica. Ajungi la niste intamplari care iti cutremura initiala viziune, iti distuge idealismul vesel de inceput, iti intuneca perspectiva unui viitor curat si mult imbunatatit de acelasi idealism sincer.

Bucuria vine odata cu firesc urmata reprioritizare a obiectivelor viitoare. La incheierea unor capitole ajungi sa te bucuri de elementele vietii pe care pana atunci le-ai trecut in spatele gandurilor, pe care le-ai ignorat impulsionat fiind de idealismul mai sus amintit.

Starea ce o am acum in simtamant imi provoaca o mixtura de trairi. Incepe cu bucuria unui viitor nou inceput, continua cu nostalgia momentelor frumoase trecute, urmeaza regretul netrairii viitoarelor astfel de momente, ajunge la tristetea renuntarii si mai ales a motivului acesteia, ca in final sa fie o bucurie a descoperirii noilor oportunitati. Totusi, acea tristete isi lasa un sambure in adancul sufletului, ca nu cumva sa uit ca am pierdut un ideal prea important.

Asculta mai multe audio Muzica

Ce scop avem noi in vietuirea zilnica? Cu ce scop facem niste actiuni in momente din viata? Cat de bine e sa ai scopul acela undeva notat sau iscalit? Cat de rau e sa nu il ai?

De multe ori am crezut (sau cel putin am vrut) ca intentiile bune sunt apreciate sau macar auzite. Totusi, firea umana vrea sa ma surprinda frecvent si sa imi dea de inteles ca nu am rationat tocmai bine.  Indiferenta e o unealta folosita atat de facil si de nemilos. E atat de usor sa nu iti pese. Sau? …

Prea multa lume se ascunde in spatele unei neglijente fata de evident, in spatele unui ecran subtire de masinarie. Aici tehnologia a gresit. A oferit o sansa in plus separarii trairilor de cotidian.  Cum bine spunea Paler – “Avem timp pentru toate. Nu e timp pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta murim.”

Mai avem noi oare timp sa ne transpunem in rolul celor din jurul nostru sau macar al celui cu care interactionam? Deloc! Trecem intr-o fuga impresionanta peste tot ce inseamna traire, din asa zisa lipsa de timp, insa mai bine spus din teama de a ne simti cu adevarat oameni, de a ne baza interactiunile pe lucruri umane. Omenirea a reusit sa se dezumanizeze complet. Doar aparent putem spune ca ne pasa. Suntem egoisti, insa astfel ne-a creat, mai devreme sau mai tarziu, mediul.

Vreau sa pot spera la altceva insa nu mai am cum. Altii au sperat mai mult de atat, iar finalul a fost dezamagitor. Ma doare sa nu imi pese de ceva, atunci ma simt profund dezumanizat. Contextul cotidian actual insa ma duce acolo, odata cu restul celorlalti.

Cum sa incep mai bine rubrica “Sa vorbim despre …” decat cu vorbele. In ultima vreme acestea mi-au dezvoltat o serie intreaga de semnificatii, fiecare cu exoticul ei, fiecare cu intrebarile ei aferente. In mod miraculos, existenta noastra este tesuta in jurul acestor entitati virtuale. Cine isi poate imagina acum un trai in liniste?

O vorba spusa cuiva ii poate face acestuia ziua splendida sau, din contra, sa i-o strice definitiv. O vorba aruncata pripit unei persoane dragi poate elimina “dragi” din ecuatie. O vorba spusa la locul potrivit poate descuia usi bine ferecate sau poate dezvalui intregi istorisiri umane. O vorba pe care nu ai spus-o la timpul ei iti poate genera mari mustrari de constiinta sau chiar frustari.

Un fapt bine impamantenit este acela ca bautura (mai ales etanolul din ea) face pe oricine sa fie mai slobod cu vorbele sale si il transforma intr-o persoana mult mai comunicativa; uneori peste masura, alteori – in caz tare nefericit – intr-un tacut desavarsit. In concluzie, vorbele sunt ideaproape sustinute de un baut responsabil.

Ca tot ziceam mai sus de semnificatiile vorbei, cea mai impoartanta imi pare a fi cea a facilitatorului de sentimente si trairi umane. Ori de cate ori o vorba intra in urechile cuiva, acesta dezvolta o serie intreaga de trairi. Poti face pe cineva sa te iubeasca sau sa te urasca avand in arsenal doar cateva vorbe.

Detronarea vorbei apare la intalnirea acesteia cu faptele. Daca nu apare o sustinere a primei din domeniul fapticului, aceasta isi pierde instantaneu semnificatia si trece in derizoriu. Lucru de altfel normal in unele situatii, dar crunt de nedrept in altele. Poti formula un adevar vital care trece neauzit datorita unor asocieri vechi cu fapte ale vorbelor trecute.

Voi ce spuneti de minunatele vorbe?

Mi s-a compt acum o idee sa fac un fel de rubricuta in cadrul micului meu blog intitulata “Sa vorbim despre …”. Vreau sa vin periodic cu o cate o idee pe care sa o analizez din prisma trairilor, opiniilor si viziunilor mele. Chiar in seara asta voi reveni cu prima intrare. Yey

Traim intr-o tara cu oameni gresiti. Exista o mentalitate bolnava tare care se perpetueaza din generatie in generatie si face ravagii in constiinta nationala. Situatie dintr-un tren rapid de secol XXI in Romania:

Vine in tren un supracontrol si gaseste 3 tineri care nu au bilet. Dupa indelungi discutii cu indivizii care pretindeau ca nu au bani si ca trebuie sa ajunga la destinatie, controlorul de sus se invoieste sa ii taxeze cu 2 bilete, controlorul de rand – nasul fiind obligat sa intreprinda operatiunea electronica (da, exista aparatura pentru a “rupe” biletele in tren, aparatura luata cu multi bani de la stat si care ar trebui sa asigure un mediu modern si firesc in trenurile romanesti – mai greu cu oamenii care sa o utilizeze). Dupa urmatoarea statie acelasi supracontrol gaseste alti 3 indivizi – 2 tineri (baiat si fata) cu un barbat pe la 50 de ani – care merg la o inmormantare si iarasi nu au bilet. Aceiasi targuiala in care acestia insista sa se “inteleaga” cu angajatul CFR, ajungand pana la urma (dupa vreo 30 min si multe amenintari cu politia) sa cumpere biletele de la acelasi “nas”. Stupoarea vine in momentul intoarcerii acestuia care tinea de fapt partea delicventilor si vroia sa ii lase si sa ramana cu “atentia” sau “intelegerea”. Alt calator din apropiere cu bilet in regula avea aceeiasi conceptie – sa ii lase pe cei 3 ca sunt necajiti; pe primii 3 sa ii lase ca … nu stiu de ce.

Cum pot alte popoare sa aiba o coneptie corecta, cum pot ei sa nu conceapa o calatorie fara bilet. Nu de putine ori am constat ca in alte tari oamenii sa cumpere bilete de calatorie desi nu exista controlori decat foarte rar (de ordinul lunilor pe o ruta). Noi de ce nu putem fi asa? De ce exista aceasta pervertire a gandirii? Oare istoria a fost atat de aspra sau a existat un fond pe care orice influenta gresita s-a putut asterne cu usurinta?

Ma uit la oamenii astia si imi provoaca sila, ii dispretuiesc profund, ii urasc. Ei se uita cu o privire superioara, de incantare de cate ori fenteaza sistemul pe care il critica ori de cate ori deoarece nu le aduce beneficiile cuvenite. Oare cum poate exista atata ipocrizie?

Problema de fond a Romaniei o constituie negresit OAMENII. Exista 2 categorii diametral opuse in tara noastra: oamenii cinstiti care vor o societate europeana intr-un context actual in care meritam sa fim, care se lupta pentru bine si apoi vine cealalta categorie de indivizi ticalosi, cu mintea si sufletul murdare, ticalosite, pentru care bunul simt lipseste din vocabular sau comportament. Categoria a doua se extinde comparabil cu o ciuma peste locuitorii spatiului carpato-danubiano-pontic. Foarte trist …

Cu sila si dezgust profund va salut! Nu stiu cat mai pot spera la ceva normal …