My ups and downs

ce inseamna rutina, ce inseamna distractia, ce inseamna tineretea, ce inseamna iubirea, ce inseamna relatiile?

atatea intrebari fara prea multe raspunsuri. oare cate de usor ar fi sa aflam aceste raspunsuri?

decizii…din nou decizii. viata e prea tare guvernata de aceste entitati abstracte. care e algoritmul prin care putem sa le luam intotdeauna pe cele mai bune? oare ar fi bine asa? oare am duce o viata fericita si implinita? oare am cunoaste o viata mai frumoasa?

atatea intrebari la care nu reusesc nicicum sa le gasesc raspuns…

mi s-a spus azi ca viata mea nu are latura spirtuala daca nu cred in dumnezeu. cat se poate de fals. mie mi se pare ca imi pun mai multe probleme existentiale datorita lipsei de credinta in cineva care sa imi guverneze viata.

abia astept iswintul, marea, vacanta, fericirea …

azi m-a apucat un dor nebun de mare … sa stau la plaja, sa fac baie, sa stau pe o terasa, sa lenevesc cu briza racorindu-mi gandurile, sa alerg pe plaja, sa scap de orasul apasator …

"Marea îmi dă mereu înapoi
Tot ce oamenii îmi iau
Un delfin mă învaţă cum
De departe să-mi aud
Sufletul când l-am pierdut"

am constatat ca imi place sa scriu … sa umplu ecranele albe ale blogutzului. nu stiu cum am ajuns la asta, insa ma bucura faptul ca am o pasiune total diferita de domeniul pe care il studiez si in care probabil voi lucra.

in alta ordine de idei … citesc zilele astea "Viata pe un peron" de Octavian Paler. si am ajuns la concluzia ca seman destul de mult cu el; nu in totalitate, eu fiind mai optimist (sau cel putin asa cred). ii impartasesc intr-o oarecare masura ideile despre dumnezeu. acest dumnezeu care vrea sa guverneze lumea este un tiran nascut din teroare si mi se pare ciudat ce amploarea a luat o religie bazata pe o crima. "Si vorbeam de iertare. Numai noi am fi in drept sa iertam. Mai intai neputinta. Si apoi crimele. Dar Dumnezeu nu vrea iertare. Pentru ca iertarea l-ar limita. Ar arata ca puterea lui nu e nemarginita si ca Dumnezeu mai poate gresi. Or, ce tiran a fost dispus sa accepte asta?". un alt punct de vedere ar fi asa-zisa viata de apoi. de ce sa traim o viata de resemnare pentru a astepta ceva care teoretic e mai bun. cum sa fii rasplatit in alta lume pentru resemnarea de acum? de ce sa ii lasi pe altii sa decida pentru tine? viata trebuie tarita acum, nu in momentul in care esti incadrat de 6 scanduri si e prea tarziu. cel mai bine e sa incerci sa iti imbunatatesti viata decat sa stai cu speranta ca va fi mai bine dupa ce dispari ca om. in fond suntem oameni, nu spirite.

de ce am spus ca ii impartasesc ideile intr-o oarecarea masura: pentru ce eu ajuns sa nu mai cred deloc in dumnezeu. sunt convins ca oamenii isi pot trai viata si fara o influenta divina. ar trebui  ca fiecare sa aiba curajul sa ia deciziile pe care le crede potrivite fara a se gandi la niste valori depasite.

“Munca, munca si iar munca

E 7….zzz…zzz…E ORA 7!!! Cand, cum, de unde pana unde!? De-abia acum m-am pus sa dorm! Trebuia sa-nvat, sa-mi fac proiectul, aveam de lucru….

Am incercat sa fac pe eroul, sa-mi demonstrez mie si tuturor ca sunt adult deja si ma descurc in orice situatie, dar e cumplit de greu. M-am angajat ca sa nu mai cer bani parintilor si din cauza orarului super-extra-prelungit de la lucru, abia am ajuns la cateva seminarii tot semestrul. Acum profesorii imi pun conditii imposibile ca sa ma primeasca la examene, seful ma atentioneaza de fiecare data cand ma vede incercand sa mai citesc un pic, iar mama e deja exasperata de felul in care arat; nu mi-a zis inca nimic, dar cred ca ma suspecteaza de ceva abuz de substante…si jur ca nu-i asa! Oricum, cu totii par determinati sa-mi arate cat de naiv sunt si cat de scump se plateste asta.

Apropo, m-au sunat colegii ieri sa ne intalnim la un pahar si sa ne uitam la meci. Eu, rupt de oboseala si de realitate, i-am intrebat sincer: E meci? Ce meci? Au crezut ca-i iau peste picior si cand au vazut totusi ca nu tradez nici o alta emotie decat pura uimire, mi-ai zis intr-un cor rastit: E Campionatul European, bai! Le-am multumit pentru explicatiile atat de ample si-am cazut intr-o visare prelunga pana la 7 azi-dimineata, dupa cum va povesteam.

Acum ma duc la lucru si, in pauza, ma arunc pana la facultate, unde ma asteapta o secretara furioasa (de ce, nu stiu) si poate prind si eu azi un meci. Aaa, ba nu, am diseara sedinta cu colegii de la Liga, muncim din greu sa organizam un eveniment pentru tineri asa ca noi. La capitolul asta nu ma plang, as sta nopti la rand numai sa iasa bine. Ciudat cum nu simti deloc oboseala cand faci ceva ce-ti place!”

“TO BE OR NOT TO BE” …Student

(când se îngână sesiunea cu vacanţa…)

De-aş putea să-mi continui visarea…Să nu-mi las mintea să se altereze, să o las liberă, independentă, fără principalul factor coercitiv: STRESiunea!… Dar nu se poate aşa! Trebuie sa trec de examen!

Mă ridic de pe scheletul ce cândva a fost o bancă de pe malul Begăului şi mă îndrept spre biblio. Pe cărările minţii mele se plimbă un tren de idei aiurite : examen, vacanţă, fiţuici, mare, handsfree wireless, munte, cineva care să-mi dicteze la telefon, soare, cineva care să-mi instaleze hands’ul, ştrand, sa fac un xerox micuţ, micuţ… STOP! Uite-i pe scările Universităţii. Ioana îmi va dicta, Răzvan îmi face şi mie un xerox că ştie el, Bogdan îmi instalează “purecele” în ureche! Asta e ECHIPA mea !

“Ioana, ai putea…” , “Nuuu!”… “Răzvi, băiete…” , “Absurd! ” , “Bogdane,eu…” , “Ai înnebunit? ”

[ … ]

URAAAAAAAA! L-am luat! Examenul… L-am luat! Cu o notă mare!

Mulţumesc, Ioana, că mi-ai explicat logaritmii. Şi ţie, Răzvane, că ai ţinut cu mine picioarele în apă rece pe la patru dimineaţa ca să nu adormim, doar mai aveam un capitol. Iar cafeaua ta, Bogdane, nu ştiu ce mă făceam fără ea. ASTA E ECHIPA MEA!

Am ieşit toţi în parc. Acum îmi permit să continui visarea şi să admir copacii verzi, florile galbene…Verde, galben, verde, galben… asta îmi aminteşte de ceva frumos. Ceva cu miros de vacanţă, aroma de distracţie şi gust de experinţe noi… Ceva familiar. Fac un brainstorming cu echipa mea sa aflam ce este… Oare ce o fi?