My ups and downs

Viata tot timpul ia intorsaturi de diferite feluri, de cele mai multe ori frumoase si neasteptate. E frumos cum poate ceva sau cineva sa iti lumineze gandurile, visele, zilele. E insa foarte urat cand lumea pare a complota in detrimentul tau, cand un acru sentiment de neliniste si de intorsatura sufleteasca ti se instaureaza in fiinta. Peste tot e vorba de echilibru, de acea impacare a gandurilor negre cu cele deosebit de frumoase.  Tot timpul e vorba de el. Cine il poate insa garanta? Cum poti ajunge intotdeauna la el? Foarte simplu. Nu e nevoie sa faci nimic, trebuie doar sa lasi viata sa isi urmeze cursul pentru ca, in cele din urma, totul iese frumos si bine. Constiinta noastra stie intotdeauna cum sta treaba si ne ajuta.

E tare fain la Cluj. Workload-ul e pana peste 2 capete dar cand iti petreci timpul cu oameni asa de faini nu are cum sa fie rau. Foarte frumos aici.

V-am pupat pe tăți.

Ceva ma apasa … nelinistea, distanta, incertitudinea, mersul vietii …

Incerc sa ma ascund in spatele unui gand, unei sperante dar nu reusesc. Nu sunt suficiente ca sa ma acopere. E nevoie de altceva, de ceva mult mai complex si mai sigur.

Pe zi ce trece realizez ca omul nu e deloc simplu; nimic nu e simplu. Totul e de o complexitate debordanta. Sunt atat de multe lucruri de care e nevoie sa tii seama ca pana la urma le pierzi sirul si te ratacesti, dispari in negura gandurilor.

Vreau sa fac atat de mult lucruri, sa fiu in atatea feluri, sa merg in atatea locuri. Vreau sa am puterea sa fac asa cum simt, sa exprim tot ce am pe suflet, sa il descarc. Din cand in cand e nevoie de un suflet nou, unul care sa te poata ridica atunci cand ai cazut, care sa reuseasca sa iti incante trairea. E asa de bine sa poti zambi sincer in orice imprejurare, sa te bucuri chiar si de un punct. Doar ca e atat de greu sa iti induci fericire atunci esti dominat de neliniste. E nevoie de un curaj fantastic sa reusesti sa razi in fata problemelor. Partea frumoasa e ca toti il avem in noi; numai ca de cele mai multe ori e ascuns in adancul sufletului care nu poate razbi in fata incarcarii uriase ce o resimte. Hai sa il scoatem de acolo si sa aratam lumii ca fericirea impreuna cu zambetul sunt cele mai frumoase lucruri din Univers. Daca am zambi cu totii nu ar mai conta nimic …

Stau drept si gandesc stramb. Nu nu. Stau stramb si judec drept. NU! Am uitat sa gandesc … si tot stramb stau.

E asa de alb si de abstract. Daca ar avea totul putina culoare ar fi asa de … colorat. Si vesel. Doar ca momentan e anost si plictisitor.

Hai ca mi-am adus aminte si ma gandesc. Multimea gandurilor e insa covarsitoare. Sunt prea alandala si albe toate. Trebuie colorate si ingrijite. Cine ma poate ajuta sa fac asta? Hai ca nu e greu!

Azi am alergat prin oras. La propriu. Mai demult faceam asta regulat si era tare bine, ma tonifia. Acum insa am uitat de lucrurile astea simple si faine. Am alergat pana la o editura si inapoi la masina. Suntem in era vitezei, a miscarii si totusi nu ne miscam repede, ci stam in trafic grabindu-ne sa ajungem pe te miri unde.  Tudor Chirila a alergat duminica prin Bucuresti impreuna cu vizitatorii blogului lui. Ce nebunie faina. M-as fi dus si eu sa fug … de griji, de responsabilitati, de nemultumiri. N-a fost sa fie. Inca …

Lumea s-a miscat azi paralel cu mine; m-am simtit total de pe dinafara de orice din jurul meu si nu e fain. Am incercat sa intru in fagasul normal dar n-am izbutit; era prea departe.

Am chef de un ceai in Carturesti si de muzica buna. De vineri nu ma mai opreste nimic!

Am visat tare fain azi noapte …

Viata e frumoasa. A zis cineva ca nu e asa? E prost daca a facut-o.

Iti da suturi in fund zilnic si nu te prea lasa sa te bucuri cu adevarat insa trebuie sa recunoastem ca e frumoasa. Fiecare sut e altfel si iti indreapta privirea spre un alt orizont pe care nu il credeai cu putinta. E drept ca uneori e al naibii de nepotrivit si ceea ce se intrezareste in zare e doar un intunecat sumbru si deprimant. Nu-i bai ca vine imediat alt sut si se rezolva. Viata e faina rau …

Optimismul firii mele e tot timpul atent cu mine si nu ma lasa sa cad in prapastia gandurilor intunecate. Uneori ma mai tine de picioare cu capul indreptat spre neliniste dar nu imi da drumul niciodata … e mult prea orgolios.

In ultima vreme gandurile ma poarta in cele mai indepartate locuri si in cele mai neobisnuite scenarii. Ce c***e sunt si ele. De ce sa faca front comun cu optimismul si sa ma faca pe deplin fericit? NU! Mai bine il incurcam putin daca tot e frumoasa viata.

Aici au dreptate. Poate nu v-am spus dar viata e al naibii de frumoasa!

Cu totii avem teluri pe care ni le asumam in viata noastra de muritori. Dar ce te faci cu telurile care nu se inteleg intre ele, cum se poate gestiona un astfel de conflict? Foarte simplu: nu se poate; ajungem frumusel la prioritizari. Ce prostie mai e si asta. Cum poti spune daca e mai importanta dragostea decat succesul. Hai sariti pe mine ca mi-am pus problema asta. Sigur ca e dragostea. Ete fas (cu i din a)! Sunt ambele la fel de importante; degeaba o ai pe una daca iti lipseste cealalta. Mereu vei simti un gol acolo undeva, mereu vei vrea si altceva. Asa e omul, e complex nevoie mare. Dar viata e faina rau …

Si daca am omis cumva sa va spun, VIATA E FRUMOASA!

Ascult obsesiv Wish you were here de la Pink Floyd. Absolut superb …

Vreau in Olanda.

Vreau sa merg la teatru, vreau sa vad neaparat o piesa, o bucurie artistica. E asa frumos cum actorii, in fond tot niste omuleti, pot sa fie cine vor ei acolo sus pe scena; e ca o scapare din cotidian, o eliberare a simturilor … trebuie sa se simta minunat!

Cat de bine trebuie sa poti sa fii tu insuti tot timpul, sa nu trebuiasca sa te prefaci ca vrei ceva ce nu te caracterizeaza, sa spui ceva ce nu simti, sa mergi unde nu vrei cu cine nu iti place. Singura posibila scapare din toate astea ramane gandul. Insa ce face saracul atunci cand e lasat de izbeliste in coltul intunecat si e lovit sistematic de cotidianul apasator. Are el vreo sansa de scapare, poate sa isi recapete demnitatea? Desigur! Insa cate sacrificii trebuie sa faca? In mod normal nici unul (sau niciunul? sa ma ierte academia daca am scris asa cum stiu eu de la tanti Hahue) pentru ca el e singurul sprijin al fiintei. Pe el nimeni nu il poate fura; in cel mai rau caz il poate asupri cu neadevaruri dar nimeni, absolut nimeni nu il poate lua. Exista insa anumite situatii in care gandul face acele sacrificii si ajunge pe un teritoriu straniu – trebuie sa se prefaca. Nimic mai gresit si mai prost; asta duce la o intunecare accentuata si nemeritata a simtirii. El trebuie sa ramana pur si neinfluentat, el e ultimul strajer al fiintei!

Vreau sa mergem in Olanda …