It’s the sense of touch … In any real cities you walk, you know, you brash pass people, people bump into you … In L.A. nobody touches you … always behind this metal and glass … I think we miss that touch so much we crash into each other just so we can feel something …
Oamenii nu sunt rai … ei fac doar greseli, greseli care ajung sa le incurce tare de tot viata, uneori ajungand chiar sa o distruga.
Plecam la drum cu o serie intreaga de stereotipii de care suntem absolut convinsi si pe care le lasam sa ne intunece gandurile. Ajungem insa la concluzia ca erau de prisos si ne lovim la randul nostru de preconceptiile altora asupra noastra.
Ne lovim unii de altii in tumultul cotidian dar nu avem rabdarea sa ne atingem, nu suntem in stare de o interactiune mai profunda, stam pasivi si privim cum zboara totul pe langa noi.
De fapt, totul este intr-o stransa legatura pe care nu avem taria sa o observam. Si chiar si in momentele in care o facem, negam vehement si incercam sa schimbam cursul lucrurilor. Suntem insa prea naivi si incapatanati. Nu vedem simplitatea vietii noastre si cautam vesnic partile ei complicate pentru a ne ascunde propriile temeri si slabiciuni.
