My ups and downs

Motive … ce sta in spatele alegerilor noastre? Cum alegem o anumita cale sau anumite decizii? De ce asa si nu altfel? De cele mai multe ori gandim treburile si le impartim in milioane de bucatele ca sa ajungem, in final, la concluzia ca am facut totul degeaba si nu suntem in stare sa luam acea decizie necesara. Aici mai intervine si frica de un esec monumental, perspectiva sumbra si nelinistitoare. Insa totul se petrece in mintea noastra si, daca am avea cu un strop mai mult curaj, am reusi sa facem lucrurile cele mai bune, sa luam deciziile fericite. Totusi, la o inspectie mai atenta putem sa remarcam ca, totusi, ceea ce hotaram iese pana la urma bine. Noi suntem cei care am fi vrut sa urmam o alta cale, una mult mai facila; insa finalul drumului parcurs reuseste intotdeauna sa isi pastreaze misterul.

Intotdeauna am vrut sa fac totul cat mai bine, insa de multe ori a iesit prost. Poate ca nici gandul asta nu este bun si ar fi mai bine sa schimb …

Intentiile nu au nici o valoare atunci cand nu reusesc sa fie sustinute de niste fapte, uneori, imposibile. Trebuie totusi sa incercam …

Cu totii ne prefacem zilnic ca suntem altceva. Nu spunem niciodata ceea ce ne trece atunci prin sinapse ci incercam sa indulcim lucrurile. Si in cazul in care se intampla nenorocirea sa fim complet sinceri, ii dezamagim pe ceilalti pentru ca nu aud ceea ce le place.

Constat uneori ca sunt prea analitc; vreau sa impac pe toata lumea si nu imi place sa supar pe careva. Din cauza asta, de cele mai multe ori, stau prea mult sa analizez un gand, o vorba, o actiune si ajung, pana la urma, sa nu fac nimic sau sa stric iremediabil lucrurile. As vrea sa pot sa imi spun fiecare gand liber si fara “second thoughts”, sa pot lua deciziile mai impulsiv si, evident, mai corect. Tot timpul primul gand e cel mai bun si cel mai corect, insa e greu sa trec peste firea asta iscoditoare.

Ma indrept tiptil spre necunoscut si nu imi ramane decat speranta ca pot fi mai bun …

Totul merge inainte cu o viteza fulgeratoare si fara vreun mic popas in urma gandurilor. Tot ce e frumos nu tine decat o clipire, un moment. Nici un ragaz pentru dezmeticire nu e oferit; astfel, de cele mai multe ori, tot ceea ce e bun trece fara a putea profita de acele putine momente de o traire magica. Legaturile dintre oameni sunt foarte speciale: apar instantaneu si foarte profund. Ce frumos ar fi sa putem prelungi la infinit momentul acela magic si sa nu se stinga vreodata sentimentul de profunda legatura, acel moment in care simti ca persoana aceea e tot ceea ce ai vrut vreodata. Din pacate totul trece si nimic nu e vesnic, nu poate fi niciodata bine, nu se pot face niciodata alegerile bune la momentul oportun.

Depindem unii de altii in fiecare moment al frumoasei noastre existente si ne straduim permanent sa avem langa noi cele mai bune persoane. E atat de trist insa cand ajungi sa indepartezi de langa tine pe cineva care ar fi putut asigura acel unic moment de fericire profunda. Speranta la o viitoare intalnire intre cei doi necunoscuti ramane insa vie in fiinta vesnic nelinistita …

“Ne intalnim maine… pe poduri“

stau, cuget şi gândesc …

revin pentru puţintel timp la subiectul credinţei în "ăl de sus". am descoperit pe vastul nostru web un tip care a numărat persoanele ucise de mai sus numitul (d-zeu) si relatate în biblie. rezultatul e covârşitor: 2,391,421+. cam mult, nu credeţi? sursa

în altă ordine a gândurilor: cum se ia cea mai buna decizie la momentul oportun? sunt convins că fiecare a fost cel puţin o dată în situaţia în care după o vreme de cugete a ajuns la concluzia că trebuia să facă altfel şi lucrurile ar fi luat o altă întorsătură. este oare bine să facem asta? vom reuşi vreodată să avem capacitatea sa reducem acea vreme de gândire la câteva diviziuni de secundă sau măcar secunde? este aceasta o dovadă de înţelepciune, de experienţă? sau e doar legat de felul de a fi? eu cred şi sper ca prima variantă e cea bună şi că voi putea ajunge cândva să nu fiu nevoit să ajung la concluzia că parcă era mai bine dacă faceam aşa. partea a doua a acestei dileme ar fi problematica indreptării situaţiei iniţiale; ar avea rost o acţiune ulterioară care să se supună deciziei luate după vremea aceea de cugetări? ar putea schimba în bine interacţiunea din cazul iniţial, sau ar fi prea târziu şi ar inrăutăţi situaţiunea?

oare cum ar fi să-mi văd viaţa la tv? mi-ar plăcea oare showul? cum ar fi să pot face asta cu evenimentele viitoare? asta se apropie ca principiu şi idee de senzaţia de deja-vu. zilele trecute l-am avut pe cel mai intens; şi totuşi nu am reuşit să vizualizez ce va fi după. parcă e puţin parşivă chestiunea asta: de ce avem impresia că am mai trăit cândva situaţia dată dar nu reuşim să ne dăm seama ce va urma. însă, dacă stau să mă gândesc mai bine,  poate viaţa nu ar mai avea acelaşi farmec (uneori ticălos).