My ups and downs

Viata e dragut organizata pe capitole, impartita fiind in elemente clar definite. Atat ca aceasta definire devine clara abia la final – final imposibil de prevazut.

Se intampla sa incepi unul nou cu entuziasm si idealism in gand, dar ajungi la un moment dat sa te lovesti de un morman de obstacole. Obstacole care sunt, din pacate, de o natura mult mai profunda decat cea simpla, procedurala, fizica. Ajungi la niste intamplari care iti cutremura initiala viziune, iti distuge idealismul vesel de inceput, iti intuneca perspectiva unui viitor curat si mult imbunatatit de acelasi idealism sincer.

Bucuria vine odata cu firesc urmata reprioritizare a obiectivelor viitoare. La incheierea unor capitole ajungi sa te bucuri de elementele vietii pe care pana atunci le-ai trecut in spatele gandurilor, pe care le-ai ignorat impulsionat fiind de idealismul mai sus amintit.

Starea ce o am acum in simtamant imi provoaca o mixtura de trairi. Incepe cu bucuria unui viitor nou inceput, continua cu nostalgia momentelor frumoase trecute, urmeaza regretul netrairii viitoarelor astfel de momente, ajunge la tristetea renuntarii si mai ales a motivului acesteia, ca in final sa fie o bucurie a descoperirii noilor oportunitati. Totusi, acea tristete isi lasa un sambure in adancul sufletului, ca nu cumva sa uit ca am pierdut un ideal prea important.

Asculta mai multe audio Muzica

Ce scop avem noi in vietuirea zilnica? Cu ce scop facem niste actiuni in momente din viata? Cat de bine e sa ai scopul acela undeva notat sau iscalit? Cat de rau e sa nu il ai?

De multe ori am crezut (sau cel putin am vrut) ca intentiile bune sunt apreciate sau macar auzite. Totusi, firea umana vrea sa ma surprinda frecvent si sa imi dea de inteles ca nu am rationat tocmai bine.  Indiferenta e o unealta folosita atat de facil si de nemilos. E atat de usor sa nu iti pese. Sau? …

Prea multa lume se ascunde in spatele unei neglijente fata de evident, in spatele unui ecran subtire de masinarie. Aici tehnologia a gresit. A oferit o sansa in plus separarii trairilor de cotidian.  Cum bine spunea Paler – “Avem timp pentru toate. Nu e timp pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta murim.”

Mai avem noi oare timp sa ne transpunem in rolul celor din jurul nostru sau macar al celui cu care interactionam? Deloc! Trecem intr-o fuga impresionanta peste tot ce inseamna traire, din asa zisa lipsa de timp, insa mai bine spus din teama de a ne simti cu adevarat oameni, de a ne baza interactiunile pe lucruri umane. Omenirea a reusit sa se dezumanizeze complet. Doar aparent putem spune ca ne pasa. Suntem egoisti, insa astfel ne-a creat, mai devreme sau mai tarziu, mediul.

Vreau sa pot spera la altceva insa nu mai am cum. Altii au sperat mai mult de atat, iar finalul a fost dezamagitor. Ma doare sa nu imi pese de ceva, atunci ma simt profund dezumanizat. Contextul cotidian actual insa ma duce acolo, odata cu restul celorlalti.

Schimbarea reprezinta o traire care ar trebui sa ne domine gandurile intotdeauna; este ceva care ar trebui sa fie cat se poate de firesc si cat se poate de normal. Cum perfectiune nu exista niciunde oricat am cauta noi, schimbarea ar trebui sa fie un deziderat cautat de fiecare in parte. Insa nu e suficient sa stii ca e nevoie de ea si sa stai sa o astepti cuminte in coltul tau. E nevoie in primul rand de vointa de a aduce ceva nou, ceva revolutionar. Odata ce ai atins aceasta vointa lucrurile sunt pe jumatate intamplate; mai trebuie doar o viziune care sa acompanieze schimbarea – viziune care poate foarte usor veni pe parcurs – si un spirit de initiativa cat mai acut. Et voila! Schimbarea va veni cu tine!

Fiecare putem face asta in mediul in care traim, in cel in care lucram, in viata noastra, in cea a prietenilor, in cea a oricarei persoane vrem. Depinde doar de noi, de ambitiile noastre, de sacrificiile noastre si de implicarea noastra proactiva in societate.

Reversul medaliei se face vazut atunci cand aripile iti sunt taiate cand ai cel mai mare elan. Iti vine sa arunci tot ce ai facut si sa renunti cu desavarsire la idealurile si visele initiale. Sa te schimbi radical devenind ca si ceilalti, amestecandu-te in masa. E pacat … e pacat pentru ca niciodata nu e prea tarziu sa provoci acea schimbare, pentru ca fiecare experienta e definitorie dezvoltarii tale.

Visele se construiesc caramida cu caramida. Atentie! Santier in lucru!

It’s the sense of touch … In any real cities you walk, you know, you brash pass people, people bump into you … In L.A. nobody touches you … always behind this metal and glass … I think we miss that touch so much we crash into each other just so we can feel something …

Oamenii nu sunt rai … ei fac doar greseli, greseli care ajung sa le incurce tare de tot viata, uneori ajungand chiar sa o distruga.

Plecam la drum cu o serie intreaga de stereotipii de care suntem absolut convinsi si pe care le lasam sa ne intunece gandurile. Ajungem insa la concluzia ca erau de prisos si ne lovim la randul nostru de preconceptiile altora asupra noastra.

Ne lovim unii de altii in tumultul cotidian dar nu avem rabdarea sa ne atingem, nu suntem in stare de o interactiune mai profunda, stam pasivi si privim cum zboara totul pe langa noi.

De fapt, totul este intr-o stransa legatura pe care nu avem taria sa o observam. Si chiar si in momentele in care o facem, negam vehement si incercam sa schimbam cursul lucrurilor. Suntem insa prea naivi si incapatanati. Nu vedem simplitatea vietii noastre si cautam vesnic partile ei complicate pentru a ne ascunde propriile temeri si slabiciuni.

Viata e frumoasa. A zis cineva ca nu e asa? E prost daca a facut-o.

Iti da suturi in fund zilnic si nu te prea lasa sa te bucuri cu adevarat insa trebuie sa recunoastem ca e frumoasa. Fiecare sut e altfel si iti indreapta privirea spre un alt orizont pe care nu il credeai cu putinta. E drept ca uneori e al naibii de nepotrivit si ceea ce se intrezareste in zare e doar un intunecat sumbru si deprimant. Nu-i bai ca vine imediat alt sut si se rezolva. Viata e faina rau …

Optimismul firii mele e tot timpul atent cu mine si nu ma lasa sa cad in prapastia gandurilor intunecate. Uneori ma mai tine de picioare cu capul indreptat spre neliniste dar nu imi da drumul niciodata … e mult prea orgolios.

In ultima vreme gandurile ma poarta in cele mai indepartate locuri si in cele mai neobisnuite scenarii. Ce c***e sunt si ele. De ce sa faca front comun cu optimismul si sa ma faca pe deplin fericit? NU! Mai bine il incurcam putin daca tot e frumoasa viata.

Aici au dreptate. Poate nu v-am spus dar viata e al naibii de frumoasa!

Cu totii avem teluri pe care ni le asumam in viata noastra de muritori. Dar ce te faci cu telurile care nu se inteleg intre ele, cum se poate gestiona un astfel de conflict? Foarte simplu: nu se poate; ajungem frumusel la prioritizari. Ce prostie mai e si asta. Cum poti spune daca e mai importanta dragostea decat succesul. Hai sariti pe mine ca mi-am pus problema asta. Sigur ca e dragostea. Ete fas (cu i din a)! Sunt ambele la fel de importante; degeaba o ai pe una daca iti lipseste cealalta. Mereu vei simti un gol acolo undeva, mereu vei vrea si altceva. Asa e omul, e complex nevoie mare. Dar viata e faina rau …

Si daca am omis cumva sa va spun, VIATA E FRUMOASA!

Ascult obsesiv Wish you were here de la Pink Floyd. Absolut superb …

Vreau in Olanda.